ASOCIATIA MISIONARA CRESTINA VIATA IN ISUS HRISTOS

Vă dorim un bun venit pe pagina de internet a Misiunii româneşti "Viaţa în Isus Hristos" (Leben in Jesus Christus) .

Vizitând acest site, nu ne dorim doar să cunoşti ceea ce facem, ci vrem  ca fiecare dintre cei care vizitează pagina noastră de internet să înțeleagă și să fie cuprins de dragostea lui Dumnezeu.

Ne dorim să afli cât de valoros, unic și genial ai fost creat de Dumnezeu pentru a răspândi în această lume mesajul Lui de dragoste și pentru a veni în ajutorul celor nevoiași.

Dumnezeu ne-a ales pentru a aduce roadă pentru veşnicie și această sarcină ar trebui să ne responsabilizeze şi să ne pună în mișcare. Te provocăm să te laşi atins de mesajul lui Dumnezeu, să auzi chemarea și să accepţi să slujești Creatorului cu dedicare și pasiune. Dacă te dăruiești Lui, vei vedea că aceasta te va face cu adevărat fericit şi împlinit.

Aceasta este rugăciunea noastră – ca tu să descoperi planul desăvârşit al lui Dumnezeu pentru viaţa ta şi să-l experimentezi. Numai aşa poţi găsi fericirea adevărată în această lume.

Inceputul:

 

Angelika a primit în 1994 o chemare clară şi o viziune din partea lui Dumnezeu de a merge în România vizitând ţara încă înainte de revoluţie. Cu toate că dezamăgirile nu au stat deoparte, a ales să răspundă chemării lui Dumnezeu şi a fost trimisă de către misiunea - mamă austriacă "Leben in Jesus Christus"  (www.missionswerk.co.at) in Romania, sa inceapa o viata noua.

La inceputul lui 1995 a fost înfiinţată o misiune interconfesională având ca bază o asociaţie – Viaţa în Isus Hristos.

Ţelul:

  • Chemarea oamenilor în ucenicia lui Isus, pentru ca uniţi să fie împăcaţi cu Dumnezeu, cu cei din jur şi cu ei înşişi.
  • Răspândirea Evangheliei prin vestire, învăţătură, relaţie personală şi fapte ale dragostei.
  • Legătura cu alte misiuni şi confesiuni cu punct de greutate asemănător.

LogoPrin biruinţa lui Isus Hristos la cruce şi prin înviere, toţi oamenii, fără excepţie, au şansa să trăiască în legătură cu Dumnezeu. Noi dorim ca toţi oamenii să experimenteze asta.

Ne dorim ca creştinii să fie întăriţi şi formaţi ca lideri, colaboratori şi înarmaţi fiind, să poată lua în serios sarcinile lor în Împărăţia lui Dumnezeu.

Vrem ca familii şi căsnicii să fie vindecate şi întărite, tinerii şi copiii să aibă o viaţă de zi cu zi, captivantă, cu Dumnezeu.

Ne dorim ca oamenii să fie eliberați de patimile lor, iar creştinii să creeze o putere nouă.

- inapoi la meniu -

Copyrights 2014 Asociatia "Viata in Isus Hristos". All rights reserved. Created by AM | [last update: 27-mar-17 6:38 ]